Distanța dintre pași


Nu mă pricep la scris recenzii (asta ar fi prima), iar cei care mă cunosc știu că pot să scriu chestii comerciale doar când sunt la birou. Astăzi vreau să vă povestesc, în stilul meu „too emotional”, despre Distanța dintre pași. O piesă pe care v-o recomand cu drag dacă vreți să vedeți teatru de calitate, cu actori tineri și pasionati de meseria lor și nu în ultimul rând dacă vreți să mai adunați câteva momente speciale în cutiuța cu amintiri. Vă asigur că veți trăi emoții intense și veti descoperi cum drama și misterul pot fi împletite frumos cu umorul de bună calitate. 13532805_10154262540372731_1964861598903621691_nÎn zilele în care vreau să fug de job, gânduri, oameni, caut o alternativă pentru lumea reală și evadez. Și mă trezesc deseori în lumi minunate, cu personaje frumoase și povești care mă fac, după ce revin cu picioarele pe pământ, să realizez că asta nu e tot, că fiecare pas pe care îl fac mă duce către cea mai bună varianta a mea, că viața mi-a pregătit mai mult decât îmi imaginez eu.

Marțea trecută am ales să evadez în lumea lui Christophe. Am pășit zămbind în Muzeul Țăranului Român, gândindu-mă la subiectul piesei de teatru. Am fost surprinsă și asta e mare lucru, pentru că în general când mă uit la filme sau merg la teatru, scenariile mi se par previzibile și deseori nu găsesc acel element surpriză care să mă facă să spun wow.

Am zărit un scaun de lemn verde (I love green 🙂 ), pictat cu flori și am știut atunci că acela va fi locul de pe care aveam să descopăr una dintre cele mai bune piese de teatru pe care le-am văzut până acum. Și da, mi-a răscolit sufletul, a desprins bucăți din el, însă a reușit cumva ca la final să-mi așeze fiecare bucățică la locul ei, la fel ca un puzzle.

“Sunt Christophe și am o cafenea pe pod. Aici cunosc oameni.” 

13606669_10154256496829194_7529980493283743523_n

foto: Iuliana Olteanu

Sur le pont cafe” sau Cafeneaua Sufletelor, așa cum îi spun eu, găzduiește 3 personaje care „se luptă” cu viața, deși o iubesc, se luptă cu proprii demoni și i1n același timp îmbrățișează cu entuziasm fiecare clipă “trăită”.

Christophe (proprietar de cafenea), Geraldine (profesoara de dans) și Christine (o tânără vizionară) au, la fel ca și noi, dorințe neîmplinite, iubiri care se pierd și regrete de tot felul. Veți vedea scene cu un umor ieșit din comun, dar și momente pline de emoție. 

13606513_10154259069849194_5826412924819807320_n

foto: Iuliana Olteanu

Gândul cu care am părăsit sala a fost că în timp ce unii renunță să mai traiască, alții și-ar mai dori măcar un minut cu cineva drag, o șansă de a-i mai spune câteva cuvinte.

Pe drum spre casă îmi spuneam: oare dacă nu am fi zi de zi atât de încruntați și preocupati de cum să trăim, în loc să o facem cu adevărat, dacă am zâmbi mai des și am fi deschiși, câți ne-ar răspunde cu un zâmbet: în metrou, pe stradă? Câți oameni am cunoaște și am lăsa să ne cunoască?

Distanța dintre pași atinge mult mai multe aspecte ale vieții decât am reușit eu să descriu aici de aceea, dacă sunteți din București, nu trebuie să ratați această piesă. Nu știu exact cănd se va mai juca însă o să anunț cu siguranță aici sau pe facebook.

Geraldine: Serios? Ăsta e visul tău: o cafenea fără clienți?
Christophe: De ce toate visurile noastre trebuie să aibă legatură cu ceilalți? 10850193_10153059815129194_5290806556976504148_n

foto: Iuliana Olteanu

Pe Geo Vișan, împreună cu trupa sa de teatru Ingenuo, îl găsiți aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s